Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Clubul ACS Lupii Argintii și-a extins aria de selecție și va pregăti copii și în Măureni, grație bunei colaborări cu primarul Brian Filimon!

„Un nou început pentru Lupii Argintii, având în vedere că ne extindem cu o nouă filială în comuna Măureni. Venirea noastră la Măureni a fost foarte bine primită de autoritățile locale. Le mulțumesc pe această cale celor de acolo, în special primarului Brian Filimon, care ne-a susținut și ajutat în demersul nostru. Decizia noastră de a ne extinde la Măureni a venit după ce am văzut cât de implicat este primarul de acolo în sport și mai ales în fotbal. Copiii de peste tot trebuie să facă sport, aici am găsit deschidere și ne dorim ca această colaborare să se întindă pe o perioadă cât mai lungă. Ne dorim să ajutăm copiii din Măureni să facă sport și de ce nu, să devină fotbaliști!”, a declarat antrenorul Cristian Chitucea.

JCS-Ștefan Moraru