REȘIȚA – Voința Lupac a pierdut sâmbătă, 5 martie, scor 2-6, amicalul cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, ultimul înainte de reluarea campionatului Ligii 3!
„Am fost un pic supărat după această înfrângere și nu mă așteptam la un asemenea scor. Am discutat cu băieții că trebuie să pregătim foarte bine și acest ultim joc amical, deoarece ultima impresie a contat pentru noi și pentru moralul echipei. Am făcut o primă repriză foarte bună, doar că am ratat ocazii peste ocazii, iar adversarul ne-a surprins pe seama greșelilor noastre personale. La orice fază de atac a Ghirodei am fost taxați. Drept dovadă, am luat o bătaie rușinoasă. Legat de jucătorii accidentați din lot, am vorbit cu staff-ul și cu medicul și se pare că doar Alexandru Giurică va relua pregătirea încă din această săptămână. Sperăm că-l vom recupera până la ora jocului cu Reșița. Se reia campionatul și vom întâlni cel mai puternic adversar și cea mai solidă echipă. Experiența Reșiței s-a văzut în prima parte a campionatului, iar valoarea jucătorilor nu poate fi pusă la îndoială. Încerc cu băieții să pregătim meciul cât mai bine și ne dorim să nu dăm șanse adversarului să vină peste noi. Ne dorim să scoatem un rezultat pozitiv”, a declarat Boșco Vișatovici, antrenorul Voinței Lupac.
JCS-Ștefan Moraru