În cele 40 de pagini ale revistei se regăsesc acţiunile şi activităţile şcolii din perioada septembrie – octombrie, portrete ale elevilor şi dascălilor, interviuri cu oameni de seamă ai locului, precum şi nelipsitele rubrici în limbile engleză, franceză şi germană.
Prezentă în mijlocul elevilor, Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei pentru Cultură, s-a declarat mulţumită de munca colectivului redacţional, subliniind că: „Fiecare copil are potenţial, dar dacă nu este sprijinit, nu are cum să-şi dezvolte aceste calităţi. Ceea ce fac dascălii acestei şcoli pentru elevii lor este minunat“.
La realizarea revistei au muncit elevii: Maria Avram, Cristian Preda, Răzvan Negrilă, Dragoş Corcan, Alexandra Ienea, Andreea Avram, Alexandra Haţegan şi Ami Glogovicean. Aceştia au fost sprijiniţi de cadrele didactice Cristina Ardeleanu, Ileana Pomoja, Daniela Oţelariu, Gabriela Barna, Gabriela Gyuretta şi Ionuţ Gârtoi.
Roxana Nafiru
