„În august 2009 a avut loc licitaţia, iar lucrarea trebuia finalizată în termen de 18 luni. Acest lucru nu s-a întâmplat şi nici nu ştim când vom reuşi să ducem la bun sfârşit acest proiect, în prezent, el fiind realizat în proporţie de doar 40%“, ne-a declarat viceprimarul comunei Grădinari, Iancu Lepa.
Acesta a mai spus că s-a ajuns în această situaţie deoarece din valoarea totală a lucrării, de 3.700.000 de lei, primăria a primit din fonduri guvernamentale bani doar pentru proiectare şi „încă o sumă mică, care nu ne-a ajuns pentru a-i plăti constructorului lucrarea, aşa că suntem datori la el cu aproape 800 de mii de lei“.
Viceprimarul a mai precizat că, recent, Instituţia Prefectului Caraş-Severin a solicitat o situaţie al lucrărilor de la Grădinari: „Nu ştiu dacă va reuşi să ne ajute cumva prefectul, dar noi am făcut la Bucureşti adrese peste adrese, în speranţa că vom reuşi să rezolvăm această problemă“.

