MĂURENI – În august 2009, în comună, şi în satul aparţinător acesteia, Şoşdea, demarau lucrările pentru alimentarea cu apă.
De atunci au trecut doi ani, suficient timp pentru ca lucrarea să poată fi finalizată de către constructor. Acest lucru nu s-a întâmplat, datorită lipsei banilor. „Este o lucrare finanţată de Guvern, iar valoarea sa este de 1.200.000 de lei. Din această sumă ni s-a alocat 370.000 de lei, iar aproximativ 200.000 de lei a fost contribuţia consiliului local. Evident că, având atât de puţini bani, nici nu am reuşit să facem mare lucru. În 2009, când a demarat lucrarea, au fost forate două puţuri, iar în 2010 şi în acest an s-au tras conductele în Măureni, dar nu peste tot. La Şoşdea nu s-a făcut nimic şi nici nu se va face, atâta timp cât nu sunt fonduri“, ne-a declarat viceprimarul din Măureni, Florin Ichim.
Dacă alocarea fondurilor guvernamentale sunt o problemă pentru administraţia locală, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele ale Uniunii Europene şi asta pentru că, în perioada următoare, va avea loc licitaţia pentru construirea unui centru de informare turistică în comună, proiect cu finanţare europeană de 200.000 de euro.