Lost Frequencies, Biniak și alți 40 de artiști renumiți, pe scena Flight Festival - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

VEST. Unul dintre cele mai așteptate evenimente, de anul acesta, din Banat, este Flight Festival, un eveniment cultural inedit, care aduce laolaltă comunitățile de iubitori de muzică, artă și tehnologie. Anul acesta, peste 40 de artiști români și străini vor performa pe cele 4 scene muzicale găzduite de Aerodromul Cioca din Timișoara, în perioada 27-29 august.

Cap de afiș pe scena Flight Festival este îndrăgitul artist belgian Lost Frequencies, care, de câțiva ani se numără printre headlinerii marilor festivaluri ale lumii. Alături de el, pe scena comercială, vor performa, printre alții, Stefan Biniak, Vito Mendez, Delia, Vunk, Vanotek & Muse Quartet, Jean Gavril, Mark Stam, DJ Dark, Mr.Pit, Angelos, Raw Main și mulți alți artiști celebri pe scenele din Paris, Londra, Dubai, Mykonos sau Ibiza.

Nici iubitorii muzicii alternative nu sunt neglijați. Ei vor avea posibilitatea de a retrăi atmosfera de festival pe muzica artiștilor ca Subcarpați, Golan, Vița de Vie, Robin and the Backstabbers, Moonlight Breakfast, Cred ca sunt Extraterestru & Yardie Flo, Om la Lună sau formația locală Melting Dice.

Insula Retro, universul ”Imani made for music” sau ”Take Off World” sunt scenele secundare, pregătite să ofere și ele momente magice participanților la festival, pe ritmuri și gusturi diferite de muzică.

„Flight este un festival care crește, de la an la an, și avem ambiția că în cel mai scurt timp vom pune Timișoara pe harta festivalurilor reprezentative din Europa. Prin programul din acest an, ne dorim să oferim participanților bucuria întâlnirii cu diverse genuri muzicale și cu artiștii preferați, prin intermediul celor 4 scene muzicale din cadrul festivalului. În plus, experiențele inedite pe care le pregătim (zboruri cu avionul, incursiuni în spații imersive, zonele instagramabile, tech world, interacțiuni cu brandurile, spații de relaxare) vor oferi participanților la festival momente memorabile“. declară Vlad Gârboni, directorul artistic al festivalului.

Mai multe informații despre Flight Festival 2021 se pot găsi pe pagina de Facebook și pe website www.flight-festival.com

Biletele se pot achiziționa din rețeaua Entertix și din rețeaua Iabilet.ro.

Adaugă comentariu