Principalele ţări competitoare au fost Franţa, Italia, Spania, Bulgaria, Rusia, Brazilia, China, Ungaria, Noua Zeelandă, Germania şi România. Printre participanţi s-au aflat campioni mondiali sau europeni (Gregory Alcan, Giovana Lecis, Angela Mc Milan), dar şi Bogdan Popa, sportiv legitimat la C.S.M. Arad, component al lotului naţional de seniori. Acesta a avut o comportare demnă de subliniat, calificându-se în finala întrecerii în proba individuală masculină şi clasându-se pe un preţios, important loc 6 din ierarhie.
Titlul suprem a revenit unui concurent din China. În cele ce urmează, în noiembrie, Popa se va prezenta la Campionatele Europene, având în vizor o medalie.
Adrian Hartau
