REŞIŢA – Ministrul secretarul de stat Mihai Capră a fost prezent marţi la Reşiţa, unde a anunţat numărul angajaţilor din structurile MAI care sunt „atinşi“ de reformă.
„Pentru a se atinge o eficientizare în condiţiile actuale, este necesar să reducem 32.000 de posturi, reducere ce are loc în două etape. Acţiunea se face prin concursuri de ocupare pe funcţie“, a precizat marţi ministrul secretar de stat Mihai Capră, prezent la Reşiţa pentru discuţii cu şefii instituţiilor subordonate din MAI. Acesta a încercat să minimalizeze situaţia amintind că cifrele sunt destul de mici în ceea ce priveşte posturile intrate în reorganizare, mai ales că, în unele situaţii, instituţiile aveau locuri vacante care au fost tăiate din organigramă, fiind „salvaţi“ de la concediere alţi angajaţi.
„În ceea ce priveşte ISU „Semenic“ al judeţului, au trebuit reorganizate 97 de funcţii, dar pleacă efectiv 39 de oameni, diferenţa fiind reprezentată de posturile vacante. Desigur că nu va fi afectată eficienţa acestei instituţii, pentru că nu am redus posturile operative. Cele afectate se regăsesc în zona financiară, contabilitate, resurse umane, aprovizionare, adică cele din structurile de suport“, a amintit Capră.
Prefectul Judeţului, Octavian Ţunea, a confirmat, alături de ministru, numărul posturilor intrate în reorganizare la celelalte structuri: „două funcţii la Serviciul Permise, niciunul la paşapoarte, 34 la jandarmi, 27 la Poliţie şi cei mai mulţi la Poliţia de Frontieră – 48“.
„Nu există un program, un studiu pe baza cărora să fie făcută reorganizarea ci este cea mai bună soluţie la momentul actual de a eficientiza costurile şi activitatea acestor structuri. Avem în vedere şi absolvenţii şcolilor militare, a căror cifră de şcolarizare va fi drastic redusă, pentru că nu este conformă, după cum se observă, cu realitatea, cu necesarul instituţiilor“, a mai amintit secretarul de stat Mihai Capră.
Acesta a mai precizat că oamenii ce vor pleca vor fi direcţionaţi către Poliţia locală, fiind purtate deja discuţii cu primarii din oraşele unde funcţionează asemenea structuri. Din nefericire, aşa cum arată situaţia, în prezent angajaţii poliţiei locale îşi dau demisia, fiind „încurajaţi“ de salariile mici şi volumul mare de muncă. Principala direcţie aleasă de reprezentantul Ministerului Administaţiei şi Internelor ca temă de discuţie s-a învârtit în jurul reorganizării teritoriale pe structura celor opt judeţe şi cum va afecta acest lucru instituţiile din subordinea MAI.
În viziunea ministerului, actualele Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă vor deveni direcţii în subordinea inspectoratului general, Instituţiile prefectului vor deveni oficii prefecturale în reşedinţele actualelor judeţe. „În cazul oficiilor prefecturale se va introduce programul de semnătură electronică, pentru a nu veni oamenii la centrul judeţului-regiune cu vraful de hârtii. Permisele de conducere şi paşapoartele nu vor suferi modificări, pentru că avem un precedent – cazul sectorului agricol Ilfov, devenit judeţ, unde actele au fost schimbate la expirarea termenului de valabilitate sau la vânzarea autoturismului“, a mai amintit ministrul.
Acesta a făcut lobby pentru reorganizarea teritorială şi instituţională pe cele opt judeţe ale ţării, insistând că „această perioadă efevescentă pentru reorganizare este gândită de mult şi este singura direcţie viabilă“. Deocamdată, circa 150 de persoane din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor îşi vor căuta de lucru în această perioadă. Şi urmează tranşa a doua.
Flavius Rotariu
