CARAȘ-SEVERIN – Carența transportului din județ, pusă pe tapet de primarul Ioan Popa, vizavi de elevii din școli, a fost subliniată și de medicul Caius Diaconescu, ai cărui pacienți se confruntă cu aceeași problemă!
Elevii din județ care frecventează școli în alte localități, în special în centrele urbane, se confruntă cu problema lipsei curselor speciale adecvate, așa cum a subliniat primarul Ioan Popa. Însă nu doar elevii au probleme în găsirea mijloacelor de transport care să-i ducă la școală, ci și persoanele cu boli grave, cronice. Acum că reforma a tot închis la spitale, cetățenii județului nu prea mai au cu ce să bată drumurile până la cele existente.
„Vreau să întăresc ce a spus dl primar, mi s-a întâmplat și mie, sunt foarte mulți cetățeni, pacienți diabetici care nu au acces la medicație și la rețete pentru că efectiv nu au transport în județ, a declarat consilierul județean Caius Diaconescu (medic primar specialitatea diabet zaharat, nutriție și boli metabolice). Sunt foarte mulți care se trezesc la 2, la 3 dimineața, vin cu diverși cetățeni, plătesc o grămadă de bani, ca să ajungă în Reșița pentru un serviciu medical. Și eu am rămas stupefiat că pe aceste rute, Bocșa-Reșița, sau pe alte tronsoane nu s-a prezentat nimeni. Și am înțeles că acel operator care făcea Bocșa-Reșița deja și-a relocat autobuzele sau microbuzele pe altă rută.“
Primarul Ioan Popa vede lucrurile în perspectivă: „Există o soluție, pe viitor să facem un ADI și să facem o companie de transport intrajudețean, în care să fim acționari în primul rând orașele mari și cei care vor, și atunci facem ca în majoritatea județelor din România, unde există un transport public serios, cu mașini noi, avem acces la fonduri europene, le luăm și am terminat bâlciul!“
Până acolo, însă, consilierul județean Ioan Cojocariu a tras un semnal de alarmă: „Obligația aia legală care a venit către consiliile județene, să asigure traseele pentru toate zonele, a descurajat operatorii de transport și n-au venit, pentru că nu le convine să facă Brebu, pe la Cornereva, pe dealurile acelea, să meargă în toate cătunele. Nu se poate! Și oamenilor le este lehamite, mai mult decât atât, își vând autobuzele și n-o să mai putem să avem operatori decât unul, doi maxim. Până la formarea ADI-ului, cred că prima dată trebuie regândite traseele.“
Primul pas este însă soluția propusă de Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, cea a regândirii traseelor și a subvenționării celor nerentabile.
JCS-A.M.