Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Atleta de la CSM Reșița a participat la Maratonul de la Viena, cu speranța obținerii baremului de participare la Jocurile Olimpice.

Eu m-am antrenat la Caransebeş pe vânt, dar nu mă aşteptam totuşi să am vânt din faţă pe ultimii 7-10 km. Chiar pe ultima parte, unde trebuia să ţin ritmul, vântul m-a deranjat puţin, iar acest lucru m-a costat. Sunt fericită că mi-am făcut record personal, aceasta este partea bună a cursei și știu că pot mai mult. Dar vântul m-a deranjat duminică foarte tare, mă muta dintr-un loc în altul. Tot timpul mă gândesc la Jocurile Olimpice, la fiecare antrenament îmi stă gândul acolo. Dar Rio îmi doresc mai mult, pentru că este anul acesta. Nu pot să mă decid acum împreună cu antrenorul meu Cristian Dragomir la ce maraton voi mai alerga, pentru că este imediat după acest maraton de la Viena. Dar avem în plan un maraton unde să încerc să obțin baremul pentru Jocurile Olimpice”, ne-a declarat Liliana Danci, după cursa de la Viena.

A fost o cursă mai grea decât ne-am așteptat noi, pentru că a fost foarte frig și a bătut vântul extraordinar de puternic, între 5 și 10 metri pe secundă. Deci foarte, foarte tare. În special pe malurile Dunării. Traseul nu este unul foarte ușor, este un traseu plăcut ochilor, dar vântul i-a pus probleme sportivei noastre. Eu sunt foarte mulțumit de rezultat, pentru că în condițiile astea este practic o alergătoare de top mondial, că două ore, 45 de minute și 15 secunde nu poate să alerge oricine”, ne-a declarat antrenorul Cristian Dragomir, prezent de asemenea la Viena, unde a făcut deplasarea și directorul Clubului Sportiv Municipal Reșița, Rusalin Fîc.

Liliana Danci a revenit luni la Caransebeș, unde își continuă pregătirea cu același gând: prezența la Jocurile Olimpice.