REŞIŢA – Platoul de agrement de pe malul lacului Secu, o perlă a turismului reşiţean, pe vremuri, încearcă să-şi regăsească gloria de altădată. Până la o deschidere oficială, turiştii intră cu acordul tacit al Primăriei Reşiţa, care încearcă să şi amenajeze, pe cât posibil, zona amintită. Din păcate, până la obiectivul acesta, turistul vede peisaje dezolante…
Deşi, pentru moment, amenajările pentru agrement de la „pontoane“ sunt singurul motiv de dispută între Primăria Reşiţa şi o societate comercială, turiştii pot intra să se bucure de soare şi apă, potrivit primarului municipiului de pe Bârzava, Mihai Stepanescu.
Şi asta chiar dacă la intrarea pe platou se află două plăcuţe pe care scrie cu litere de-o şchioapă: „Proprietate privată!“. „În fiecare săptămână noi salubrizăm zona, ridicăm gunoiul cu operatorul de profil, asta înseamnă cosit, toaletat arbuşti. De asemenea, toaletele ecologice vor fi repuse în funcţiune la comanda noastră, de câte ori e cazul. Deocamdată există un litigiu privind construcţiile pentru agrement de acolo, dar până se hotărăşte instanţa cred că noi suntem administratori“, a precizat Cornelia Burileanu, responsabilul de la serviciul Gospodărire Urbană şi Mediu din cadrul Primăriei Reşiţa.
În condiţiile în care în „staţiunea Secu“ mai funcţionează doar două pensiuni, turismul de weekend cu mici, bere şi familie poate revigora zona care arată, în mare parte, deplorabil, cel puţin în zona fostului hotel Constructorul.
Flavius Rotariu
