Caraş-Severin, Romania


REȘIȚA – În ciuda înfrângerii, CSM Școlar – Ripensia Timișoara 2-3, antrenorul reșițenilor a văzut partea plină a paharului, mai ales că pregătirea de până acum a vizat mai mult partea fizică.

Din punctul meu de vedere a fost un meci bun, am întâlnit o echipă de nivelul Ligii a III-a foarte bună, sunt mulțumit și felicit băieții pentru jocul prestat. Din punct de vedere fizic, jucătorii s-au angrenat la efort, în această perioadă am pus accent mai mult pe partea fizică, punând aspectul tehnic și tactic în plan secund. Până sâmbătă vom rămâne în cantonament la stadion și vom face câte două antrenamente pe zi, iar de sâmbătă ieșim din perioada centralizată cu un meci la Lugoj. Deocamdată avem doar doi jucători noi în lot, Benjamin Dobra de la Lugoj și Mihai Stancu de la Ripensia. Vom vedea pe parcurs dacă vom mai aduce câtiva jucători, dar eu sunt mulțumit de cum se prezintă băieții în acest moment”, a declarat Leontin Doană.

Acesta a fost primul nostru joc după promovarea în Liga a III-a, dar eu mă declar mulțumit. A fost un joc bun și am întâlnit un adversar mult mai omogen decât noi. Trebuie să punem în aplicare regula care prevede folosirea a trei juniori în teren, noi până acum nu am jucat așa și de aceea ne mișcăm puțin mai greu”, a declarat și Remus Steop, antrenorul Ripensiei Timișoara.