Caraş-Severin, Romania

Toate unităţile şcolare din mediul rural vor avea laboratoare TIC. Acestea vor fi dotate cu videoproiector, laptop, imprimantă, scanner, copiator. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 33 de miliarde de lei.

Laboratoarele vor avea reţele de câte 10, 15 sau 20 de calculatoare, în funcţie de numărul de elevi.

Pentru ca şi în mediul rural să fie înţelese şi utilizate avantajele folosirii TIC, pentru creşterea calităţii actului de învăţământ, vor fi organizate cursuri pentru instruirea cadrelor didactice în tehnicile de utilizare ale computerului.

Calculatoarele nu sunt prevăzute pentru învăţarea informaticii. Ele oferă posibilitatea utilizării unor softuri educaţionale pentru discipline precum fizica, chimia, limbile străine.

Este vorba despre programe interactive pe care profesorii le pot utiliza la clase. „Este cu totul altă pedagogie la acest tip de lecţii. În felul acesta determinăm creşterea calităţii în procesul de predare/învăţare“, a explicat insp. şc. gen., Boris Vatzulik.

Nici laboratoarele clasice nu vor fi uitate. Ele vor fi modernizate printr-un program de finanţare.

Oana Copocean

[email protected]