SCĂIUȘ – Cazul copilului găsit fără suflare continuă cu acuzații grave aduse la adresa familiei, de violență în familie, femeia fiind reținută pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă!
După cum informa Poliția județului, în seara zilei de 5 august, la ora 22.55, oamenii legii au fost anunțați, prin 112, că un copil de un 1 an și 2 luni a fost găsit mort, la Scăiuș: „Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în prezent fiind desfășurate cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul!“
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, de la care am putut afla: „Procurorii (…) au fost sesizați în cursul zilei de 06 august 2023, ora 1.00, despre faptul că în data de 5 august, în jurul orei 19.00, pe raza satului Scăiuș, din comuna Fârliug, la domiciliul numitei L.A., în vârstă de 30 de ani, aceasta a sugrumat cu mâinile și i-a obstrucționat mecanic căile respiratorii superioare ale fiului ei, L.M.I. în vârstă de 1 an și 2 luni, provocându-i în acest mod decesul. La data de 6 august, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numita L.A., sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, faptă prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal, luându-se față de aceasta măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. În aceeași dată, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de numita L.A., urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin cu propunere de arestare preventivă.“
JCS-A.M.