Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean a vorbit despre proiectul prin care şoferii vor putea afla, de pe telefon, care sunt locurile de parcare libere în oraş. Tot cu telefonul se va face şi plata, estimându-se venituri de 1,5 milioane de euro anual, bani ce vor fi investiţi în dezvoltarea infrastructurii! 

Vorbind despre introducerea sistemului Big Brother la Reşiţa, primarul Ioan Popa preciza că una din componentele sale, pentru care se va obţine finanţare integrală europeană, este legată de parcările inteligente pe malurile Bârzavei. Edilul a spus că va exista şi o aplicaţie prin care cei interesaţi vor putea afla unde sunt parcări goale, cu ajutorul unor pastile puse în asfalt: „Am luat modele şi din ţară, şi din afară. Am luat modele de la Oradea, de la Cluj. Acele pastile de care vă spun se introduc în parcările publice şi, ca să vă dau un exemplu, vine o maşină, parchează, dacă în cinci minute nu s-a făcut plata parcării prin SMS sau prin alte metode inteligente, de plată a parcărilor, vor fi alertaţi imediat angajaţii de la serviciul de parcări publice şi se vor lua măsuri urgente. Parcările cu plată sunt apanajul oraşelor inteligente!“.

Edilul a subliniat, aşa cum a mai făcut-o recent, că „acolo unde parcările sunt fără plată, zonele nu se dezvoltă economic pentru că sunt foarte mulţi cetăţeni care-şi parchează maşinile pe termen nelimitat – o săptămână, două, o lună, şase, altele sunt parcate chiar şi un an întreg. Dacă e un om plecat în Austria, în Spania sau în Franţa la lucru, îşi lasă maşina acolo şi nu mai poate nimeni să beneficieze de acel loc de parcare. În consecinţă, vom adopta aceleaşi metode pe care le adoptă oraşele care s-au dus în direcţia asta. De exemplu, Oradea încasează cam 2,5 milioane de euro pe an din parcări, Clujul cam 4 milioane de euro pe an din parcări. Este un venit care permite ulterior dezvoltarea de infrastructură în oraş“.

Cât va scoate Reşiţa din parcările publice cu plată? „Noi estimăm 1,5 milioane de euro, spune primarul Ioan Popa. Estimările le-am făcut împreună cu Daniel Ţăpuc, viitorul şef al acestui serviciu de parcări publice. Tot împreună cu el am făcut şi un plan pentru camioanele care până acum stăteau, de exemplu, pe Calea Caransebeşului, peste noapte, care trebuiau să meargă la Dedeman, în Parcul Industrial sau în alte locaţii, şi stăteau pe marginea drumului, la intrarea în oraş, şi acolo se aciuiau tot felul de persoane, am convenit de comun acord să amenajăm, în interiorul Parcului Industrial, în zona adiacentă haldei de zgură, o zonă care are câteva hectare – undeva la 4-5 hectare. O să amenajăm acolo o parcare pentru camioane, în care să le asigurăm toalete, duşuri, pază securizată şi aşa mai departe, în aşa fel încât să adunăm toate aceste maşini la un loc, să fie o chestiune de siguranţă şi pentru oraş, şi pentru cei care vin cu mărfuri la diverşi agenţi economici“.

JCS-Antoniu Mocanu