Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – E doar una dintre observațiile prefectului Ioan Dragomir, fost șef de Finanțe, pe marginea textului unei informări privind combaterea evaziunii fiscale!

Prima nemulțumire a reprezentantului Guvernului în teritoriu, exprimată în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a județului, a fost cauzată de absența unei persoane din conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice care, spre deosebire de reprezentanta Compartimentului de Comunicare, să poată oferi lămuriri și date suplimentare despre activitatea de inspecție fiscală.

A doua nemulțumire, în legătură cu „Rezultatul acțiunilor de control fiscal desfășurate în primele trei semestre (sic!) ale anului 2025“ (după cum precizează textul informării), i-a provocat-o formularea „atragerea la bugetul general consolidat de obligații fiscale suplimentare în valoare totală de 14.579.371 lei“. „La buget nu atragem obligații, ci sume încasate! 14,5 milioane sunt sume stabilite suplimentar, dar sunt convins că nu sunt și încasate! Deci, nu au contribuit la bugetul de stat. Trebuie reformulat!“, a transmis prefectul Ioan Dragomir conducerii AJFP.

În fine, o a treia nemulțumire transmisă public a vizat neincluderea unor exemple concrete în informare, un material de altfel instructiv, plin de enunțuri și definiții. „Mai spuneți conducerii ca în material să treacă niște cazuri importante, semnificative. În 9 luni bănuiesc că erau 2-3 cazuri importante care s-au lăsat și cu sume stabilite suplimentar, sume atrase la bugetul de stat și poate aveau un impact în media. Trebuia, și era bine, să fie cunoscute de cetățenii din Caraș-Severin!“, a subliniat prefectul, finanțist de meserie.

Revenind însă la rezultatele comunicate Instituției Prefectului în informarea AJFP, puteam reține că în primele 9 luni ale acestui an au mai fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 22.809 lei (posibil și încasate, că sunt sume relativ mici), a fost diminuată pierderea fiscală cu suma de 1.516.922 lei și au fost instituite măsuri asiguratorii în sumă de 1.001.821 lei.

Potrivit aceleiași informări, rezultatele acțiunii de inspecție fiscală desfășurată în 2025 ar fi crescut spectaculos, comparativ cu aceeași perioadă din 2024. Anume cu 101% la măsuri asiguratorii, cu 171% la sume stabilite suplimentar, cu 272% la amenzi aplicate și cu 298% la diminuarea pierderii! Aplicând însă formula uzuală de calcul a creșterii procentuale, rezultatele par totuși mai așezate și mai ușor de înțeles de către publicul neprofesionist: 1% la măsuri asiguratorii (de la 993.379 lei), 71% la sume stabilite suplimentar (de la 8.512.577 lei), 172% la amenzi aplicate (de la 22.809 lei) și 198% la diminuarea pierderii (de la 509.651 lei).

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025, AJFP a emis un număr de 176 notificări de conformare la contribuabili persoane juridice și persoane fizice prezumați cu risc fiscal, informațiile privind riscul fiscal identificat fiind extrase din baza de date ANAF. Pentru 23 de contribuabili, termenul de 30 de zile în care au posibilitatea de a se conforma a expirat în cursul lunii octombrie. Dintre cei 153 de contribuabili cărora li s-a împlinit termenul la 30 septembrie, 44 au clarificat riscul fiscal prin depunerea de declarații fiscale sau informări/documente, valoarea obligațiilor declarate prin conformare voluntară fiind în sumă de 553.466 lei. Întrucât 109 contribuabili nu s-au conformat, aceștia au fost cuprinși în programul de activitate în vederea efectuării acțiunilor de control fiscal.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu