Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Pare ciudat să vezi că într-un loc se asfaltează, iar în altul nu, tocmai de aceea, reprezentanţii Primăriei explică, pentru a nu lăsa loc de comentarii!

Pe strada Complexelor s-au efectuat lucrări de asfaltare chiar înainte de alegerile locale, însă oamenii au început să comenteze că au fost lăsate deoparte nişte porţiuni de drum. Dealtfel, şi turiştii cazaţi în zonă s-au plâns că s-a dat pe stradă cu o emulsie şi şi-au distrus maşinile şi încălţămintea.

Dincolo de aceste considerente, primarul reales al oraşului de pe Cerna, Cristian Miclău, a precizat: „Pe strada Complexelor s-a turnat un strat de slam bituminos. A fost o porţiune de teren care era privată şi am ocolit, n-am asfaltat, până vom face exproprierea. După ce intrăm în posesia terenurilor respective, vom asfalta şi acolo“.

Reprezentanţii administraţiei locale nu numai că au postat pe pagina de Facebook a Primăriei Băile Herculane imagini cu aceste terenuri, dar au şi explicat de ce, pentru a linişti spiritele: „Pentru a înlătura orice speculație pe această temă, vă anunțăm că până la finalizarea demersurilor în vederea exproprierii celor două terenuri, care se regăsesc pe Strada Complexelor și în zona „Burlaci“, porțiuni de teren ce aparțin unor persoane fizice, Primăria Băile Herculane va efectua lucrările de asfaltare care au și început, doar pe terenurile care-i aparțin, urmând ca celelalte două porțiuni să le finalizăm ulterior, după ce intrăm de drept în posesia lor“.

Până îşi intră în pâine noul Consiliu Local, primarul spune că este tot timpul pe şantier, fiindcă sunt multe de făcut şi greul abia acum începe. În orice caz, vor continua lucrările la proiectele începute, reabilitarea Primăriei fiind aproape gata, s-au schimbat inclusiv geamurile, dar şi aici oamenii nu mai au răbdare să se finalizeze lucrările. În acest weekend, cineva remarca mizeria şi molozul lăsate de constructor, chiar dacă lucrările nu s-au încheiat. Tot reprezentanţii administraţiei locale au încercat să-i lămurească pe oameni că lucrările sunt în termen, iar constructorul lucrează bine şi, cu siguranţă, va strânge molozul şi resturile de materiale lăsate în stradă.

JCS-Alexandra Gorghiu