REŞIŢA – HC Adrian Petrea Reșița domină competiția handbalistică a juniorilor.
Echipele Academiei HC Adrian Petrea evoluează cu succes în Campionatul Național de Handbal rezervat juniorilor II și juniorilor III. Tinerii handbaliști reșițeni și-au învins până acum toți adversarii întâlniți în seriile preliminare. Atât juniorii II, cât și juniorii III, au ca obiectiv depășirea acestei faze a competiției și calificarea în turneul semifinal. În etapa trecută, juniorii II au stat, în schimb au jucat juniorii III.
Echipa pregătită de prof. Carmen Dumitru, ajutată de preparatorul fizic Radu Bote, a întâlnit pe teren propriu o echipă nou-înființată, Alpha Oradea. Diferența de valoare dintre cele două formații s-a văzut încă din start, pentru că reșițenii s-au dovedit clar a fi mai buni, chiar dacă și-au trecut în cont și multe ratări din situații de unu la unu cu portarul.
După 18-4 la pauză, reșițenii s-au impus în final cu 40-7. Au făcut parte din echipa reșițeană: Marian Dumitrache, Andreas Istvancsek – Marius Negru, Raul Bote, Casian Mitru, Darius Mailat, Alvin Cizmaș, Rareș Racoceanu, Cătălin Obrocea, Andrei Blujdea, Mircea Negru, Ianis Petrea, Dorin Trăilă, Sebastian Măceșanu, Cosmin Sandu, Andrei Vasile, Andrei Bondoc. După cinci etape din Campionatul Național de Handbal al Juniorilor III, Seria G, HC Adrian Petrea conduce cu punctaj maxim și va juca în etapa a șasea cu Generală 7 Timișoara, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 13, la sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Vuia“ Reșița.
Echipa de juniori II va juca duminică, 25 octombrie, de la ora 12, cu LPS Banatul Timișoara, la Sala Polivalentă.
