Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ediția a V-a a Cupei Semenic Fest 2015 a atras la poalele Semenicului peste 100 de sportivi.

În stațiunea Gărâna s-au desfășurat, în perioada 4-6 septembrie, întrecerile ineditei competiții de judo rezervată sportivilor în vârstă de 12, respectiv 14 ani. Ineditul a constat în faptul că luptele au avut loc în aer liber, la circa 1.000 de metri altitudine. Ajuns la ediția a V-a, concursul a fost onorat pe „La Scena“, de peste 100 de sportivi, reprezentând cluburi din sud-vestul țării, gazdă fiind, ca de fiecare dată, Rudy Koertvelyessy.

În final, eforturile organizatorilor Asociația Județeană de Judo Caraș-Severin, Muncitorul Reșița, Lupo Turing și S.C. Kathrein, cu sprijinul Direcției Județene de Sport Caraș-Severin, aveau să fie încununate de succes. Pe lângă întrecerea propriu-zisă, toți participanții s-au simțit ca într-o famile sportivă, punct de vedere împărtășit și de doi dintre oaspeții de onoare ai Cupei Semenic Fest 2015.

„Cu riscul de a fi subiectivă, consider că Semenicul și Gărâna sunt adevărate comori ale județului Caraș-Severin, ne-a mărturisit reșițeanca Simona Richter, antrenor la Centru Olimpic de judo de la Cluj-Napoca. Nu întâmplător am venit mai devreme, fiindcă am dorit să-mi aduc o parte dintre elevii mei de la club să se bucure de aceste frumuseți“.

La rândul său, prof. Nicolae Marinescu, reprezentantul Federației Române de Judo, a precizat: „Mă bucur că am revenit pe meleagurile cele mai frumoase ale Banatului. Și am reîntâlnit-o pe medaliata cu bronz a Olimpiadei de la Sidney, Simona Richter, care a tras după ea, împreună cu Florin Bercean, două medalii de argint la mondiale, pentru prima dată în istoria judoului românesc. Sperăm ca și sportivii ce participă la această competiție să participe, peste două cicluri, la Olimpiadă, și să ne aducă bucurii. Concursul de judo în aer liber este o inițiativă la care a aderat și Uniunea Europeană, prin titulatura judo și familia. A ieșit foarte frumos, foarte bine, am avut gazde deosebite, ca de fiecare dată. Le mulțumim pentru efortul organizării în special lui Dan Păștean, de la Muncitorul Reșița, și domnului Rudy“.