Uniunea Judecătorilor din România, printr-o scrisoare trimisă şi redacţiei Jurnal CS, cere demisia de onoare a secretarului de stat Lidia Barac.
Motivul: secretarul de stat în Ministerul Justiţiei a făcut o cerere către Inspectia Judiciara a CSM să verifice soluţiile date de instanţele din ţară care consideraseră ca nelegală tăierea de 25% din salariile unor funcţionari publici.
Hotărârile nu sunt irevocabile, astfel că numai prin căile legale de atac se poate face verificarea hotărârilor pronunţate. Judecătorii susţin că doamna Barac, cerând verificări, face, în fapt, abuz de funcţie şi „determina“ sau „încearcă să determine“ judecătorii să respingă astfel de cereri, de teamă că ar putea fi verificaţi. Cert e că Lidia Barac nu a sesizat aspecte ce pot fi verificate de către Inspecţia Judiciară (deontologie, procedură) ci a sesizat aplicarea legii, atribut al instanţei de control, şi nu al inspecţiei.
„Stimată doamnă, (…) dreptul la un proces echitabil este dreptul inviolabil al cetăţenilor în virtutea căruia orice persoană se poate adresa unui tribunal independent atunci când apreciază că drepturile sale sunt încălcate. Acest drept al cetăţenilor României este pentru judecători o obligaţie, ei fiind primii chemaţi să apere independenta instanţelor în faţa oricăror presiuni, imixtiuni sau influenţe, indiferent din partea cui ar veni. Această obligaţie vă revine şi dumneavoastră, doamnă secretar de stat Lidia Barac, în virtutea calităţii dumneavoastră de judecător, iar prin adresa trimisă Consiliului Superior al Magistraturii, anexată prezentei, apreciem că aţi adus atingere acestui drept din ambele perspective ale poziţiei dumneavoastră. Ca secretar de stat, parte a puterii executive, aveaţi obligaţia de a vă abţine de la orice acţiuni ce pot fi resimţite ca mijloace de presiune, intimidare sau influenţare, directă sau indirectă, asupra unor procese în curs de judecată. Aveaţi obligaţia de a vă abţine de la orice acţiune ce ar putea crea părţilor temerea că nu vor avea parte de o judecata imparţială, independentă şi în condiţii de egalitate de tratament. Ca judecător, v-aţi încălcat o obligaţie fundamentală – aceea de a apăra independenţa justiţiei (…) Faţă de calitatea dumneavoastră de secretar de stat, va solicităm, doamnă judecător, demisia de onoare“.
Lidia Barac a fost ani de zile judecător la Judecătoria Reşiţa şi la Tribunalul Caraş-Severin. Din anul 2006 până în aprilie 2010 a ocupat funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Timişoara, mandatul său în această funcţie fiind suspendat până la finalizarea celui de secretar de stat.
Nina Curiţa
