REŞIŢA – Almăjanca liberală a rămas foarte atentă la viața politică, mai ales la cea a Partidului Național Liberal.
V-o mai amintiți pe liberala Iustina Turnea? Chiar dacă a demisionat, la puțin timp după alegerile locale de anul trecut, din toate funcțiile deținute în PNL Caraș-Severin, Iustina Turnea a rămas conectată la viața politică, mai ales la cea din Partidul Național Liberal. Așa cum anunța la momentul retragerii din iunie 2016, că va rămâne un devotat susţinător al adevăraţilor liberali şi un activist liberal activ, Turnea a semnat zilele trecute o scrisoare deschisă către conducerea partidului, alături de mai mulți membri PNL, nemulțumiți de capacitatea Partidului Național Liberal de a răspunde prin acțiuni politice eficiente practicilor abuzive ale PSD.
Fostul secretar general al PNL CS și ceilalți semnatari ai apelului cer Biroului Permanent Național al PNL revenirea la practica statutară a convocării saptămânale a ședințelor BPN, începând chiar cu ziua de 13 februarie; adoptarea prin vot în cadrul BPN a pozițiilor politice ale partidului; dizolvarea oficială a Comisiei de Unificare a PNL, care în acest moment funcționează nestatutar; adoptarea prin vot, în urma unei analize veritabile în cadrul BPN, a unei declarații politice adresate electoratului, pentru a arăta că PNL înțelege semnificația sancțiunii electorale din 2016; adoptarea oficială și publică a deciziilor necesare pentru demararea procesului electoral intern: calendar, proceduri clare și transparente, constituirea Comisiei electorale centrale și a comisiilor județene.
„Nu vom recupera încrederea românilor numai prin acțiuni parlamentare sortite inevitabil eșecului”, spun semnatarii scrisorii deschise, printre aceștia, pe lângă Iustina Turnea, regăsindu-se foștii deputați Lucia Varga, Horia Cristian, Vlad Nistor sau Radu Zlati.