REȘIȚA – Cea de-a VIII-a ediţie a manifestării „Zilele Palatului Cultural“ a debutat cu o masă rotundă dedicată celor 100 de ani de la intrarea trupelor române în Banat. La eveniment au participat istorici, cadre didactice, reprezentanţi ai Bisericii şi oameni de cultură, discuţiile fiind moderate de istoricul Mircea Zaberca, care a insistat asupra clarificării evenimentelor care au întârziat instalarea administraţiei româneşti în Banat.
Istorici, oameni de cultură, scriitori şi preoţi s-au întâlnit joi, 12 septembrie 2019, la Palatul Cultural, pentru a cinsti Unirea Banatului cu patria mamă. Gazda manifestării, preşedintele Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, Nicolae Plujar, a punctat evenimentul: „Suntem bucuroşi că am ajuns la ediţia a VIII-a a manifestării şi, cum era şi firesc, în acest an am dedicat-o Unirii Banatului cu ţara. În urmă cu 100 de ani, aşa cum se ştie, în 1919, trupele române au intrat în Banat şi astfel s-a putut împlini dezideratul locuitorilor din această zonă a ţării, de a se uni cu România. Am considerat că istoricii pot ilustra cel mai bine acest moment important printr-o masă rotundă“.
Discuţiile au fost moderate de istoricul Mircea Zaberca, acesta publicând, dealtfel, şi un volum dedicat Unirii, intitulat „Centenarul Marii Uniri de la 1918 – Banatul Montan şi Voivodina“, lucrare apărută în 2018 la Editura de Vest, în colecţia Restituiri. Zaberca a precizat că sunt multe lucruri care nu se cunosc: „Încă nu se ştie de ce, totuşi, după 1 Decembrie 1918, la noi, în Banat, n-a urmat administraţia românească, ci Banatul a fost ocupat de trupele străine, respectiv sârbeşti şi franţuzeşti. Aceste lucruri trebuie explicate şi clarificate, fiindcă în Crişana, Maramureş, în restul Transilvaniei a fost administraţie românească, numai în Banat nu “.
La discuţii au mai participat prof. Doina Frigură-Iliasă, istoricul Mircea Rusnac, dr. fil. Ada D. Cruceanu, dr. ist. Dana Antoaneta Bălănescu, pr. Casian Roşeţi, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeşului şi medicul Ioan Roi.
Ampla manifestare „Zilele Palatului Cultural“ se desfăşoară până duminică, 15 septembrie 2019, evenimentul fiind organizat de Asociaţia Culturală Reşiţa Română, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa.
Alexandra Gorghiu