REȘIȚA – Primarul Reșiței, Ioan Popa, anunță închiderea integrală a 14 contracte de finanțare prin PNRR, proiecte care au o valoare totală de peste 213 milioane de lei. „Bilanț la finalul PNRR – Reșița închide integral 14 proiecte finanțate prin acest program!“, a transmis edilul!
Popa le-a mulțumit colegilor implicați în implementarea proiectelor, apreciind că aceștia au reușit să finalizeze contractele „după o perioadă extrem de complicată“ și „într-un termen extrem de strâns“. Potrivit primarului, fondurile PNRR au fost transformate în investiții concrete pentru municipiu. „Am reușit să transformăm oportunitatea creată prin finanțările cuprinse în Planul de Redresare și Reziliență în investiții concrete în locuințe sociale, transport public nepoluant, eficiența energetică a blocurilor, infrastructura pentru mobilitate electrică, gestionarea deșeurilor, dotări în infrastructura școlară, planificare urbană și digitalizarea serviciilor publice.“, a declarat Ioan Popa.
Printre investițiile menționate de primar se află 14 autobuze electrice, dar și 45 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice, amplasate în 36 de locații din municipiu. În ceea ce privește gestionarea deșeurilor, au fost realizate două centre de colectare prin aport voluntar, pe care cetățenii le pot utiliza fără costuri. Un alt proiect important este actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Reșița pentru perioada 2026–2036, document care stabilește direcțiile de dezvoltare urbanistică ale orașului. „Educație modernă pentru elevii din Reșița“ este un alt rezultat prezentat de Ioan Popa, prin dotarea unităților de învățământ cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.
Municipalitatea a investit prin PNRR și în digitalizarea parcărilor. Au fost instalate 50 de parcometre moderne, extinsă aplicația Reșița Parking și implementate sisteme cu senzori inteligenți pentru monitorizarea gradului de ocupare. Pe infrastructura rutieră, primarul amintește și sistemul WIM – cântărire în mișcare a autovehiculelor, care permite monitorizarea în timp real a vehiculelor grele și agabaritice. Totodată, au fost finalizate șapte contracte pentru renovarea energetică a nouă blocuri multifamiliale. „Pentru locatari, aceste investiții înseamnă un confort sporit și reducerea costurilor energetice, iar pentru oraș, o înfrumusețare generală a unor fațade gri și posomorâte.“, a precizat Ioan Popa.
La final, edilul le-a transmis un mesaj celor care au lucrat la implementarea proiectelor: „Sunt mândru de voi. Mergem înainte!“
JCS-Denis Dutca
