REŞIŢA – Asociaţiile speologice din Banat s-au reunit pentru a face raportul anului ce se încheie.La finalul săptămânii trecute s-a desfăşurat, la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Oraviţa, «Întâlnirea Anuală a Speologilor din Banat» care a ajuns la a IX-a ediţie, organizată de Asociaţia SpeoCaraş Oraviţa. La eveniment au participat speologi de la Asociaţia Speologică Exploratorii, Asociaţia SpeoCaraş Oraviţa, Asociaţia Prusik Timişoara, Asociaţia Speotimiş Timişoara, Asociaţia Speleoteam Timişoara, Asociaţia Concordia Lugoj.
În holul teatrului a fost organizată o expoziţie de fotografii şi postere având ca temă centrală, peşterile din Caraş-Severin. În partea a doua a evenimentului s-a desfăşurat o sesiune de prezentări cu privire la activitatea explorativă a fiecărei organizaţii şi a fost prezentat raportul a 50 de ani de activitate a Asociaţiei Speologice Exploratorii şi raportul a 30 de ani de activitate a Asociaţiei Speocaraş Oraviţa.
Cele două organizaţii au oferit un dineu pentru celebrarea permanenţei activităţii speologice din judeţul nostru. Duminică a fost organizată o aplicaţie în teren, la Peştera Ponor Plopa şi zona carstică Crivina.
Flavius Rotariu