Caraş-Severin, Romania

Timpul: Aţi preluat echipa în momentul în care ocupa locul 11, cu -3 la „adevăr“, ajungând, la final de tur, pe locul şapte, cu -2 la „adevăr“. Sunteţi mulţumit de saltul, mai mare sau mai mic, realizat?

Victor Roşca: Sincer, cred că era loc de mai bine. Îmi propusesem ca sfârşitul turului să ne găsească undeva la zero, chiar la +1 la „adevăr“. Însă, nu totdeauna socoteala de-acasă se potriveşte cu cea din târg. Din punct de vedere al calităţii jocului, sunt mulţumit de jocurile desfăşurate pe teren propriu, de calitatea lor. Şi sunt foarte mulţumit de eficienţă. Toate jocurile de pe teren propriu au fost câştigate. Mai mult de atât, nu am primit nici un gol. Dar, fiindcă trebuie să fie şi un dar destul de mare, fiindcă din deplasare nu am reuşit să aducem decât un singur punct. Am pierdut alte două jocuri la limită, 0-1, la Mioveni şi 0-1, la Baia Mare. Astfel, am pierdut marea şansă de a fi mai sus.

Timpul: După această evaluare a finalului de tur şi perioada pregătitoare a returului Ligii a II-a, cu ce gânduri porniţi la drum, peste două zile?

V.R.: Chiar am aici, în faţă, filozofia franceză privind antrenorul de fotbal, în care Gerhard Houllier spune, printre altele: „Nu există reguli în materie de fotbal“, „Nu există adevăruri absolute“, „Eşti apreciat când câştigi, când pierzi, nu“. Apropo de întrebare, acest retur este privit cu optimism de către noi tehnicienii. Ne-am propus să facem foarte multe. Atât în planul spectacolului, cât şi în cel al eficienţei jocului. Am efectuat, după părerea mea, o pregătire bună, completă. Dacă ar fi fost şi nişte terenuri mai bune, la jocurile amicale, ar fi fost ideal. Şi, începem returul cu gândul numai la victorii, atât în meciurile de acasă cât şi în cele din deplasare. Ce să spun? Ne aşteaptă un meci greu cu Alba Iulia. Este o echipă cu zero la „adevăr“. S-a întârit şi ea, ca şi noi. Vă daţi seama că un rezultat negativ ar fi devastator pentru noi. Deci, ne va aştepta un meci deosebit de greu, de dificil.

Timpul: Dar şi F.C.M. Reşiţa şi-a consolidat lotul.

V.R.: Aşa este. S-a respectat ceea ce am propus eu la sfârşitul turului. Şi anume, să aducem jucători cu valoare individuală peste ceea ce avem noi. Pe nişte posturi deficitare, pe care le-am considerat eu deficitare. Sper să fie şi rodul unei creşteri a echipei, în ansamblu. Deşi, eu tot ezit să spun asta. de ce? Fiindcă s-a pierdut din omogenitate. Echipa care a jucat în tur se schimba destul de rar. Poate datorită cartonaşelor, accidentărilor sau evoluţiilor sub aşteptări a vreunui jucător. Dar, în general, s-a mers pe un schelet de echipă constant.

Timpul: În final, aş vrea să vă întreb, la ce nivel este compatibilitatea dintre optimismul antrenorilor, atitudinea jucătorilor şi poziţia conducătorilor clubului.

V.R.: În general, antrenorul trebuie să fie un liant între jucători şi conducere. În ceea ce priveşte relaţiile antrenor-jucător şi antrenor-conducător, ele sunt bune la Reşiţa. Există o colaborare foarte bună cu jucătorii, există disciplină, există un grup unit, un grup care va devenit cu atât mai puternic cu cât va fi mai unit. Eu sper ca cei noi să se integreze cât mai repede şi cât mai bine în acest grup. Sper, de asemenea, că ceea ce se afirmă public, să fie pus şi în practică. Mă refer la obiectivele de performanţă pe care le propune conducerea administrativă. Dintre care, se detaşează, fireşte, promovarea în primul eşalon. Obiective care trebuie să fie susţinute din punct de vedere material.

Cartea de vizită

Victor Roşca

Data naşterii: 27 august 1954.

Studii: Institutul de Subingineri Reşiţa, Şcoala de Antrenori Bucureşti cu „Licenţă PRO“.

Activitate: antrenor din 1990: Metalul Bocşa, Gloria Reşiţa, C.S.M. Reşiţa, Politehnica Timişoara, Minerul Motru, Corvinul Hunedoara, Petrolul Ploieşti, Oţelul Galaţi, Inter Gaz Bucureşti, U.T.A., F.C.M. Reşiţa.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro