Incendiile de vegetaţie se pot extinde spre... închisoare - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – După un astfel de incident, care ar fi putut avea urmări mult mai grave, Poliţia avertizează că piromanii pot fi pedepsiţi inclusiv cu închisoarea!

Duminică, 22 august, la ora 18.00, Poliția Bocșa a fost sesizată despre un incendiu de vegetație care se extindea cu rapiditate între localitățile Vermeș și Valeapai, amenințând culturile agricole din apropiere. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa și un echipaj de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“, pompierii procedând la stingerea incendiului de vegetație uscată, în urma căruia au fost afectate aproximativ 20 de hectare de miriște și terenuri necultivate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, cauza exactă de producere a incendiului și valoarea pagubelor produse urmând a fi stabilite după efectuarea cercetării la fața locului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere și efectuează în continuare cercetări în vederea identificării persoanelor care se fac vinovate și tragerii la răspundere penală a acestora.

Oamenii legii amintesc faptul că persoanele care distrug, degradează sau aduc în stare de neîntrebuințare un bun, prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc, dacă prin această faptă se pun în pericol alte persoane sau bunuri, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, conform prevederilor Codului Penal. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul în care bunurile mobile sau imobile aparțin celui care a săvârșit fapta.
Dacă acţiunile duc la săvârşirea unui dezastru, constând în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile sau a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, și care au avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane, vinovaţii riscă închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Există şi varianta mai uşoară: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

JCS-A.M.