Încă doi morți într-un accident la Căvăran - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CĂVĂRAN – Un grav accident de circulaţie soldat cu decesul a două persoane s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.12, pe DN6, la ieşirea din localitatea Căvăran, pe sensul de mers Caransebeș-Lugoj!

Potrivit Poliţiei Caraș-Severin, accidentul s-a produs în următoarele împrejurări: „În timp ce un bărbat de 45 de ani din Turnu Ruieni conducea un autoturism din direcția Lugoj către Caransebeș, pe un sector de drum în aliniament și în condiții de carosabil umed, a intrat în coliziune lateral dreapta cu autoturismul care circula din sens opus, condus de un bărbat de 51 de ani din Timișoara. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 45 de ani și al pasagerei dreapta față din același autoturism. Conducătorul auto de 51 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0“.

Polițiștii cărăşeni continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

La sfârșitul lunii septembrie, într-un alt accident, tot la Căvăran pe DN 6, alte patru persoane și-au pierdut viața!

JCS-A.M.

Adaugă comentariu