BERZOVIA – Asta ne-a declarat Robert Nosal, primarul comunei Berzovia, imediat după votarea bugetului local, pe 26 martie!
Unul dintre primele proiecte finalizate este achiziționarea unei camionete prin programul AFIR, cu o valoare de aproximativ 32.500 de euro. „Proiectul este susținut inițial din bugetul Consiliului Local, iar ulterior vom recupera fondurile de la AFIR.“, a explicat Nosal. Vehiculul va fi folosit pentru activitățile administrative, inclusiv pentru compartimentul agricol, serviciul gospodăresc, spații verzi, canalizare și apă.
În continuare, primarul a precizat că, prin intermediul GAL Timiș-Torontal-Bârzava, comuna Berzovia poate accesa fonduri de până la 50.000 de euro per program. „Avem deja două proiecte în desfășurare și, pe viitor, dorim să achiziționăm un utilaj pentru curățarea marginii drumului și toaletarea vegetației.“, a mai spus Nosal.
Administrația locală are în derulare aproximativ 20 de proiecte, atât pe fonduri europene, cât și din bugetul propriu. „Așteptăm deschiderea liniilor de finanțare pentru perioada 2025-2027. Ghidul AFIR pentru GAL-uri ar trebui să fie publicat până la sfârșitul lunii martie, iar depunerea proiectelor va începe pe 1 iunie.“, a afirmat primarul. Printre proiectele majore aflate în desfășurare și care urmează să fie refinanțate sunt: trei proiecte prin Programul Național „Anghel Saligny”, două vizând modernizarea străzilor și drumurilor comunale (DC-105, trotuare și parcări), iar al treilea vizează extinderea canalizării pentru satul Fizeș, conectând 200 de gospodării; reabilitarea Școlii Profesionale Berzovia, finanțată prin AFN; construirea a două cabinete medicale prin PNRR; finalizarea unei noi școli la Fizeș prin PNDL 2, care este în stadiu de execuție de 70%, cu termen de finalizare până la începutul anului școlar 2025 și identificarea unei surse de finanțare pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit prin ADR Vest.
Primarul Nosal a subliniat că bugetul local include sumele necesare pentru cofinanțarea tuturor proiectelor. „Avem ambiții mari. Ne-am propus să facem multe și sperăm să realizăm maximul din ceea ce putem. Acum, cele mai multe din unitățile administrativ-teritoriale din judeţ au bugetele aprobate, aşa că trebuie să ne apucăm de lucru.“, a încheiat edilul comunei Berzovia.
JCS-Denis Dutca
1 Comentariu
Dar drumul cand il reparati?
Chiar nu va intereseaza?
Sau nu aveti competente?