Caraş-Severin, Romania

VĂLIUG – Alin Marcu, viceprimarul din Văliug, ne-a spus prioritățile din comună. Prima vizează lucrările la Căminul Cultural din Văliug, care sunt aproape de final, iar autoritățile speră să fie gata chiar înainte de 1 Mai!

Proiectul, finanțat prin Compania Națională de Investiții (CNI), are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei, la care se adaugă o cofinanțare de 500.000 de lei din partea comunei. „În momentul de față la Văliug sunt finalizate lucrările la Căminul Cultural. Prin CNI am primit finanțare și mai e nevoie de două-trei săptămâni pentru finalizarea completă a lucrărilor. Sperăm ca până la 1 mai să facem și recepția.“ a declarat viceprimarul Alin Marcu. Acesta a precizat că lucrările includ reabilitarea, dotarea completă a așezământului cultural și amenajarea curții exterioare: „Trebuie să îngrădim curtea, să punem un foișor, alei, un loc de joacă pentru copii!“

Un alt proiect major în derulare este schimbarea întregii rețele de apă din localitate, finanțat prin Programul ”Anghel Saligny”. „Este semnat contractul de execuție pentru rețeaua de apă din Văliug, cu cămine de racordare și contoare, și extindere până la stațiunea Crivaia, inclusiv cu o stație de tratare.“, a explicat Marcu. Valoarea investiției este de aproximativ 20 de milioane de lei, cu o cofinanțare de 2,5 milioane din partea comunei. Viceprimarul a mai menționat și finalizarea unui proiect prin PNDL-2: „Am introdus rețeaua de canalizare în Crivaia și am montat o stație de tratare a apei în Văliug. Mai avem doar de racordat la rețeaua electrică.“

În ceea ce privește investițiile în educație, Alin Marcu a declarat că modernizarea școlii din localitate s-a făcut exclusiv din bugetul local: „Am pus table inteligente, mobilier nou, geamuri termopan, totul e rezolvat. Avem și program de masă caldă. La Văliug sunt 33 de copii de la grădiniță până la clasa a VIII-a.“

Referitor la fondurile europene pentru dezvoltarea învățământului, viceprimarul a explicat că nu s-au putut accesa, din cauza numărului mic de elevi: „Ca să putem construi o grădiniță cu fonduri europene, ne trebuie minim 33 de copii ce merg la grădinița. Noi avem 33 în toată școala.“

În planuri se află și aducerea rețelei de gaz în localitate, proiect depus tot prin ”Anghel Saligny”. „Avem ordin de ministru și am depus documentația. Avem alocată suma de 5 milioane de lei. Acum suntem în faza achiziției proiectului tehnic.“, a mai spus viceprimarul potrivit căruia „gazul ar veni dinspre Reșița, iar pentru localnici ar însemna un pas important, pentru că încălzirea se face acum pe lemne“.

Cât despre atracția turistică a zonei, Alin Marcu e rezervat, dar optimist: „Turiști vin vara, dacă e vreme bună. Dar așteptăm cel mai mult să înceapă lucrările la gondolă, care e administrată de Primăria Reșița. Dacă se va face domeniul schiabil, cu siguranță lucrurile vor sta altfel.“

JCS-Denis Dutca

FOTO: Facebook Văliug

Adaugă comentariu