Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – …un copil se naşte şi apucă cu degeţelele mâinile mamei lui, legându-se de ea toată viaţa. Iar un altul este abandonat de către cea care i-a dat viaţă.

O femeie îşi dăruieşte visele bărbatului, sperând că acesta va avea grijă de ele. La un restaurant elegant, doi oameni de afaceri îşi strâng mâinile şi, fără vreo semnătură, dau valoare cuvântului. Un pompier salvează din flăcări un om sau coboară o pisică agăţată te miri pe unde. Un salvamar scoate din apă un teribilist şi îl redă vieţii de care acesta îşi bătuse joc. Un militar veghează asupra liniştii a mii de oropsiţi ai religiilor şi sorţii în timp ce alţii, trăind în naivitatea lor, îl înjură cu sete. Un băiat păşeşte alături de tatăl său, pentru prima dată, într-un bazin de înot. O tânără termină de citit o carte care îi schimbă părerea pesimistă despre viaţă. Un insensibil descoperă mirosul crinilor sau aroma scorţişoarei.

Doi părinţi îşi şterg lacrimile în prag, însoţind cu privirea şi gândul pe copiii ce pleacă prin viaţă. O adolescentă îi spune mamei sale, cu vocea întretăiată, că s-a îndrăgostit. Un creştin îşi încredinţează greşelile unui preot. Mii de oameni se cunună în bisericile lumii. Un individ îşi trădează prietenul. Un paraşutist testează limitele curajului. Un pilot strânge hotărât manşa avionului, încercând să ducă la destinaţie sutele de vieţi ce-i sunt încredinţate. O femeie este lovită, poate chiar de către cel care trebuia să aibă grijă de visele ei. O alta află că este însărcinată. Un pacient află că este grav bolnav şi că timpul său, de-acum înainte, se măsoară în săptămâni, poate cel mult luni. Un medic face o operaţie complicată, ţinând în mâinile sale, la propriu, viaţa unui om.

Un sportiv îşi înscrie numele în cartea succesului. Un om învaţă o lecţie, un altul îşi creează o amintire. Un cercetător descoperă ceea ce caută de ani de zile. Un alpinist respiră reuşita pe vârful îngheţat al unui munte şi-şi dă seama cât de mică e lumea cea mare de sub el. La un concert, valurile notelor poartă mulţimea în delir. Un om slab se răzbună, altul puternic iartă. Cineva plânge, altcineva râde. Cineva se crede nemuritor, altcineva conştientizează că totul este praf în vânt. În momentul în care tu citeşti asta, lumea îşi aminteşte că în 17 iulie 1976, la Montreal (Canada), a început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, ediţie la care Nadia Comăneci a luat primul 10 din istoria gimnasticii şi a obținut trei medalii de aur.

Momentul în care tu citeşti asta este doar atât: un moment în care doar Universul nu are limite. Unul din multele pe care le trăieşti, dar care niciodată nu va mai fi la fel.

Foto: ashtonphotographics.weebly.com