Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu rămâne în continuare singur, fără vicepreședinți, la conducerea județului, după ce a decis să retragă cele două proiecte de pe ordinea de zi, introducând altele două, în regim de urgență, pentru investiții serioase!

O nouă ședință a Consiliului Județean Caraș-Severin a adus în atenție 21 de proiecte de hotărâre, unele dintre acestea de importanță majoră. În deschidere, președintele forului, Silviu Hurduzeu, ar fi trebuit să supună aprobării consilierilor alegerea celor doi vicepreședinți, însă consultările dinaintea ședinței n-au desemnat pe cine trebuie. Cam ca la prezidențiale. Fie că PSD n-ar fi vrut mai puțini, fie că AUR ar fi vrut prea mulți, oricum liberalul Nelu Popa a transmis deja că-i vrea pe toți! Așa că inițiatorul, șeful județului, și-a retras cele două proiecte de pe ordinea de zi, supunând dezbaterii alte două, introduse în regim de urgență.

Locul unuia dintre vicepreședinți a fost luat de aprobarea studiului de fezabilitate a proiectului „Cu bicicleta prin Vest“, valorând, numai în Caraș-Severin, peste 342 de milioane de lei, cu tot cu TVA, finanțat prin PNRR. Inițiativa însumează, în județ, 739 de kilometri de piste de biciclete, dintre care 34,7 vor fi realizați din alte surse de finanțare. Potrivit documentelor, costul mediu al unui kilometru de pistă (pentru cei 705,52 de kilometri eligibili) este de 82.500 de euro fără TVA.

Cel de-al doilea vice a fost înlocuit cu aprobarea documentației și indicatorilor tehnico-economici, inclusiv depunerea proiectului vizând amenajarea unui compartiment cu paturi pentru îngrijiri paliative, în regim de spitalizare continuă, la Staționarul II al Spitalului Județean de Urgență din Reșița. Amenajarea va cuprinde aproximativ 350 de metri pătrați de clădire, prin recompartimentarea secției de Cardiologie 2, care va fi structurată și dotată încât să deservească viitorul Compartiment de Servicii de Îngrijire Paliativă, cu o capacitate de 13 paturi, distribuite în 3 saloane cu grupuri sanitare proprii și cu spații ce includ: sală de tratament, cabinet asistenți medicali, cabinet medic, cabinet consiliere, cabinet decedați, încăpere pentru lenjerie, materiale pentru curățenie, dezinfecție, depozitare temporară a deșeurilor infecțioase, precum și ascensor cu targă. Pentru toate acestea, proiectul județului poate avea o valoare eligibilă cuprinsă între 200.001 și 2.515.563 euro, ce va fi finanțată din Programul Sănătate.

Rămas cu locurile din stânga și dreapta libere, în sala de ședințe „Sorin Frunzăverde“, Silviu Hurduzeu a reiterat ideea că va continua să facă economie, la fel ca și până acum, descurcându-se și fără vicepreședinți: „Dacă cele mai importante proiecte probabil au fost considerate de unii cele legate de alegerea vicepreședinților, eu cred totuși că cel puțin la fel de importante au fost proiectele prin care am alocat sume de bani necesare demarării unor proiecte cu finanțare europeană la nivelul Spitalului Județean de Urgență din Reșița. Proiectele privind alegerea vicepreședinților, inițiate de către mine, au fost retrase, este o prevedere, un drept al inițiatorului, poate să-și retragă proiectele de pe ordinea de zi.“

Chiar dacă votul a curs lin, ceva scântei au mocnit în opoziție, izbucnirile vizând în special lucrările de la drumuri și cine le câștigă în ultima vreme. Doar că, dincolo de vorbe, nimeni n-a adus vreo acuzație clară sau vreo dovadă indubitabilă. Fapt pentru care toate proiectele au trecut cu brio, iar ședința s-a încheiat în mai puțin de un ceas.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu