VĂLIUG – Sâmbătă seara, în jurul orei 18.15, patrula de jandarmi montani aflată în misiune pe raza localității Văliug a fost direcționată să se deplaseze, conform coordonatelor, într-o zonă împădurită, greu accesibilă, deoarece o femeie și copilul său au rămas împotmoliți în zăpadă, după ce au derapat cu autoturismul personal!
Potrivit Jandarmeriei Caraș-Severin, în mai puțin de o oră, jandarmii montani au ajuns la fața locului, iar în urma celor relatate de conducătoarea auto, din cauza unei erori a GPS-ului, aceasta s-a abătut de la drumul județean, intrând pe un drum forestier.
Jandarmii au reușit să repună autoturismul pe calea de acces. Cei doi, neavând nevoie de îngrijiri medicale, s-au deplasat spre zona de cazare.
Jandarmii cărășeni vă informează că, în cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții, puteți solicita ajutorul autorităților prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele:
– datele de identificare ale persoanei care anunţă;
– ce s-a întâmplat;
– câte persoane au nevoie de ajutor;
– unde sunt persoanele aflate în dificultate;
– când s-a produs accidentul.