Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pentru următoarele două săptămâni, la Galeria Agora poate fi vizitată expoziţia de artă informală semnată de unul dintre cei mai apreciaţi artişti hunedoreni.

Restaurator la castelul Corvinilor, grafician şi plastician, Radu Roşian s-a prezentat, joi după-amiaza, în faţa publicului reşiţean cu 20 de pânze, unele mai noi, altele mai vechi. „Este o expoziţie de artă informală, fără o tematică anume, la fel cum nu pot spune nici că am avut vreo intenţie sau vreo idee. Procesul acestui demers plastic este de fapt unul ludic, fără a avea vreun scop anume. Neavând un scop, neavând o ţintă, şi nici materială de altă natură, am libertatea să mă exprim fără nici un fel de îngrădire şi, prin urmare, nu pot să cantonez ceea ce am făcut într-o manieră strictă sau într-un curent ori o tematică anume“, a declarat artistul. La vernisaj au fost prezenţi oameni de cultură, plasticieni, dar şi prieteni şi apropiaţi de-ai artistului.

Despre lucrările expuse pe simezele galeriei a vorbit preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Reşiţa, pictorul Ion Bobeică, care a remarcat că în compoziţiile hunedoreanului domină desenul şi forma: „Radu Roşian intră în genul picturii abstracte. Dar pe această diagonală între pictura figurativă şi cea abstractă, sau informală, el este undeva la mijloc. Faţă de alţi pictori abstracţi, lucrările sale pot fi citite, şi poţi distinge subiectul de la care el a pornit. În pânzele sale se simte mâna graficianului, pentru că domină desenul şi forma, pe care Radu le stăpâneşte foarte bine“. Printre cei invitaţi să vorbească s-a numărat şi Nelu Hălălaie, profesor  de matematică la Universitatea „Eftimie Murgu“, un cunoscător al mişcării artistice hunedorene. „ Radu Roşian, care îmi este prieten din copilărie, este un artist gestualist, în continuă evoluţie. Cei care vor veni să viziteze această expoziţie vor avea ocazia să vadă o variantă de gestualist foarte muzical, şi mă bucur foarte mult că Reşiţa are parte de o asemenea experienţă“, a precizat Nelu Hălălaie.

Radu Roşian are o experienţă bogată în lumea artei, cu participări la zeci de expoziţii, personale sau de grup, în ţară şi peste hotare. De-a lungul carierei, acesta a realizat ilustraţii pentru peste 70 de cărţi, respectiv peste 100 de coperţi de carte. De asemenea, artistul are şi o expoziţie permanentă la muzeul de la castelul Corvinilor din Hunedoara.