Caraş-Severin, Romania

BUCOVA – Azi-noapte, în jurul orei 01.15, polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu au surprins in fragrant delict trei persoane, in momentul in care acestea ar fi început să sustragă motorină din rezervorul unui camion aflat într-o parcare, la ieșirea din localitatea Bucova. Doi dontre hoți au fost reținuți pentru 24 de ore!

Astfel, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, polițiștii i-au surprins pe cei trei bărbați în timp ce, folosindu-se de o rangă, ar fi distrus bușonul rezervorului de la un cap tractor și cu ajutorul unui furtun și a unor bidoane de plastic, ar fi început să sustragă motorină din interior. Din cauza faptului că cele trei persoane nu s-au conformat somației legale a polițiștilor de a se opri și au încercat să fugă spre pădure, unul dintre agenți a executat un foc de avertisment în plan vertical, reușind prinderea și imobilizarea unui tânăr de 17 ani, celelalte două persoane fugind spre pădure. În scurt timp, polițiștii au reușit prinderea și imobilizarea și a celorlalți doi bărbați, care au încercat să se sustragă, unul de 40 de ani și un tânăr de 19 ani, toți din localitatea Bucova.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bărbatul de 40 de ani și tânărul de 19 ani fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare al Inspectoratului, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, cu propunere legală.

JCS-A.M.