REȘIȚA – Când cineva te întreabă asta parcă te trezești din vârtejul realităților și realizezi că tu chiar contezi pentru acea persoană. Dacă tu apuci să te întrebi asta, înseamnă că ai pășit puțin spre tine!
În viețile noastre, trecerea timpului nu ofilește nimic. Noi, oamenii, ofilim multe prin nepăsare, indiferență, comoditate sau din egoism. Timpul doar ne supune la teste pe care le trecem sau nu, depinde de sinceritatea și puterea cu care am clădit ceva.
Alege o zi din viaţa ta, oricând simţi, şi fii sincer cu tine de când te trezeşti până când mergi din nou la culcare. O zi în care să eviţi întrebările, justificările, calculele, în care să fii aşa cum simţi că vrei să fii. Și o să fii surprins de ce o să găsești acolo, la tine în suflet! Dacă eşti sincer cu tine o să vezi că nu le ştii pe toate şi că poţi învăţa în fiecare zi ceva de folos; că nimeni nu are o viaţă de invidiat şi că viaţa ta este mai fericită decât a multor altor oameni.
Punem zilnic întrebări despre orice, despre oricine, despre ce contează mult sau puțin. Însă despre noi evităm să ne mai întrebăm câte ceva. Nu uităm, evităm pur și simplu, de teama răspunsurilor. Oamenii ar trebui să trăiască pentru a iubi ceea ce le bucură sufletul, nu pentru a avea, căci sufletul lor nu va putea căra toate averile lumii, însă va fi extrem de fericit să le care toată iubirea din lume. Suntem aici pentru câţiva zeci de ani, ar trebui să iubim viața pur și simplu, nu să ne lăsăm copleșiți doar de problemele ei. Nu mai ştiu cine spunea că motivul pentru care oamenii trec prin diverse stări este că întotdeauna văd trecutul mai bine decât a fost, prezentul mai rău decât este și viitorul mai cenuşiu decât va fi. Căutăm stări de bine şi fericiri, fiind trişti. Şi uităm că stările frumoase sunt în noi sau intră în viaţa noastră, de obicei, pe uşi pe care uităm să le lăsăm deschise.
Toată viața ne zbatem între realitate și fantezie. Fluturi atrași de lumina becului sau stâlpi ce zgârie lumina soarelui ca într-un decor prăfuit. Toată viața luptăm să transformăm fantezia în realitate sau fugim de realitate și ne refugiem între zidurile calde și moi ale unor lumi închipuite. Dacă te interesează cum mai e la tine în suflet o să vezi că nu trebuie să te justifici pentru alegerile și relaţiile tale, pentru momentele în care nu mai vrei să păstrezi aparenţe, pentru cele în care ai ales să taci în loc să vorbeşti. Că oamenii dragi mai şi mint, mai şi rănesc, mai fac şi gesturi neînţelese pentru care nu au justificări sau răspunsuri concrete. Și că și tu faci la fel cu cei dragi. Şi atunci este bine ca la întrebările tale să cauţi tu răspunsurile care te vor ajuta să înţelegi, încă o dată, că fără provocări viaţa ar fi plictisitoare.
Ce lecție ți-au mai dat oamenii? Ce apăsări duci? Ce zid ți-a mai arătat viața, ce fereastră ți-a mai creionat orizontul? Ce poveste ascunde zâmbetul tău, ce frământare îți tremură în lacrimă? De fapt, fie și într-un stingher colț de tăcere, ce mai face sufletul tău?
JCS-Nina Curița
