Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În etapa a doua a ligii secunde, elevele lui Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au evoluat în deplasare la CS Timişoara, fiind învinse cu scorul de 41-24 (21-14).

Meciul a fost fără istoric, pentru că din start balanţa a înclinat în favoarea formaţiei timişorene din care a ieşit în evidenţă, prin numărul de goluri marcate, fosta jucătoare de la Universitatea Reşiţa, Carmen Maria Turnea, cu 12 reuşite.

Pentru formaţia reşiţeană au evoluat în această partidă: Codruţa Buda, Maria Popescu, Andra Ioţa – Adriana Voina (10 goluri), Rebecca Pecoli (5), Gianina Iung (5), Alina Cristea (2), Alexandra Dinu (1), Cătălina Dumitrescu (1), Iasmina Roşian, Claudia Sîngiorzan, Lavinia Grozuţa, Mădălina Dragoş, Diandra Toşu.

În etapa viitoare, Universitatea Reşiţa va juca pe teren propriu cu CSM Slatina, după toate probabilităţile joi, 29 septembrie, de la ora 11.00, la solicitarea oficialilor clubului din Reşiţa. Partida de Divizia A era programată iniţial pe 1 octombrie, şi s-ar fi suprapus cu primul turneu din Campionatul Naţional al Junioarelor II.