Caraş-Severin, Romania

Miercuri, în Parlament s-a decis soarta guvernului condus de primul-ministru Călin popescu Tăriceanu.

Asta pentru că, după câteva ore de dezbateri, parlamentarii au votat asupra moţiunii de cenzură “O mie de zile de haos – sfârşitul guvernării de dreapta” depusă săptămâna trecută de către Partidul Social Democrat.

Deşi cifrele arătau că moţiunea ar avea şanse să strângă cele 232 de voturi necesare schimbării guvernului, realitatea a bătut hârtia. Sau, mai bine zis, votul a bătut declaraţiile.

Totuşi, soarta Guvernului a fost pe muchie de cuţit. În urma votului, moţiunea social-democraţilor nu a strâns decât 220 de voturi pentru, foarte aproape de cele 232 necesare, dar totuşi insuficiente. În urma respingerii acestei moţiuni, guvernul lui Tăriceanu continuă să rămână la putere.

Şi astfel, dacă pentru continuarea mandatului lui Traian Băsescu a fost nevoie de un referendum, pentru cel al lui Tăriceanu a fost destulă o şedinţă.

Amândouă cu acelaşi rezultat.

Nina Curiţa