Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Problema deşeurilor a fost dezbătută luni în cadrul Comisiei de Dialog Social a judeţului. Reprezentanţii mai multor instituţii au luat cuvântul pentru a puncta problemele majore ale gestionării deşeurilor menajere, o problemă delicată a judeţului.

Prezentarea iniţială a fost făcută de către directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intracomunitară (ADI) Intercom Deşeuri Caraş-Severin, Tiberiu Pădurean.

„Situaţia este momentan rezolvată, în sensul că toate deşeurile se aduc la Reşiţa, la Ecosal SRL (care acum se transformă în SA), după ce s-a sistat stocarea pe depozitele neconforme din judeţ. Momentan, instalaţia de compactare-balotare este defectă, avându-se în vedere faptul că operatorii nu s-au conformat caietului de sarcini şi au transportat şi adus deşeuri neconforme. Ca soluţie de rezervă a intrat în vigoare transportarea acestora la centrul de valorificare-reciclare de la Orăştie, cu aceleaşi tarife şi în aceleaşi condiţii contractuale iniţiale. Deşeurile se transportă tot prin compactare în cele cinci-şase maşini de transport de mare capacitate. Sperăm ca, în scurt timp, să valorificăm noi deşeurile conforme. Sunt 18 operatori, trei ai administraţiilor publice, care aduc deşeurile la Ecosal“, a amintit directorul ADI. Pentru moment, doar 22 din cele 77 de primării aduc deşeuri pe dealul Lupacului. Nu toţi cei prezenţi la întrunire au fost la fel de optimişti, însă.

În ceea ce priveşte impactul asupra mediului, Marius Cârpean, comisarul şef al Gărzii de Mediu Caraş-Severin a adoptat o poziţie sceptică.

„Nu ştim când va fi gata deponeul de la Lupac. Ca primă măsură legală a fost crearea deponeului provizoriu Ecosal care are aviz de funcţionare un an cu posibilitatea prelungirii pentru încă 12 luni. Iniţial s-a încercat balotarea deşeurilor, care nu a mers, a fost un kitsch. Soluţia de compromis au fost maşinile care presează gunoiul ale celor de la Orăştie, cu costul de 11 euro pe tonă. Li se permite primăriilor să-şi facă contracte proprii. La Caransebeş se încearcă incinerarea deşeurilor şi să vedem dacă funcţionează la nivelul scontat. Se vede că primăriile au probleme, am avut o inspecţie de la Bucureşti recent şi părerea mea e că singura soluţie este aceea de a crea câteva staţii de presortare care ar putea diminua costurile de transport. Dacă vreo primărie iese din acest ADI, s-a dus dracu’ proiectul“, a amintit comisarul şef.

Prezent la şedinţă, Sergiu Ţenţ, coordonatorul euroregional de la Deva al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare a precizat că în orice se întreprinde, trebuie respectată legea.

„Ştiu că situaţiile de criză impun soluţii de criză. Banii sunt marea problemă peste tot. Dacă se face un parteneriat serios, licenţiat de noi ca operator pentru o staţie de sortare la Reşiţa, lucrurile ar merge înspre bine. Soluţia de a da amenzi se impune doar acolo unde este rea-voinţă. Deşeurile sunt Cenuşăreasa serviciilor şi trebuie împinsă căruţa. Insist să se citească înainte legea. Nu ne puneţi în situaţii dificile… Nu avem în ţară incinerator licenţiat care să rezolve integral problema“, a amintit reprezentantul ANRSC.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu