Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Chiar de Ziua Pământului, municipalitatea reșițeană a luat o decizie fără precedent, în sensul restricționării accesului în Poiana Golului, după ce zona a început să se umple de gunoaie aruncate care încotro!

„Accesul în Poiana Golului va fi restricționat din cauza celor care nu înțeleg să păstreze curățenia. Mulțumim voluntarilor implicați în evenimentul «AlerGând la pădure» pentru «recoltarea» gunoaielor lăsate în urmă de unii cetățeni. Din cauza lipsei de educație și de discernământ a unora dintre concitadinii noștri, am decis blocarea accesului auto în Poiana Golului, iar pentru pietoni anunțăm montarea de camere de supraveghere!“, informează Primăria Reșița pe o rețea de socializare.

JCS-A.M.