Organizarea legumicultorilor în grupuri şi organizaţii specifice va putea demara după definitivarea legislaţiei necesare.
Deocamdată au fost instruiţi doar specialiştii asupra etapelor unui proces aducător de bani pentru cultivatorii de legume. Conform documentaţiei primită de Aurel Afumatu, directorul adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Caraş-Severin, grupurile de cultivatori de legume şi fructe vor putea beneficia de sprijin financiar comunitar. În cadrul organizării comune de piaţă, grupurile ar putea fi sprijinite în vederea înfiinţării şi administrării, modernizării exploataţiilor agricole sau mediului agricol.
Fondurile comunitare vor putea veni în baza unui program operaţional. Acesta specifică măsurile pe care organizaţia doreşte să le implementeze în perioade anuale pentru adaptarea producţiei la cerinţele pieţei şi pentru consolidarea poziţiei pe piaţă.
Din aceeaşi documentaţie, aflăm că organizaţiile vor putea primi fonduri comunitare pentru diverse studii de fezabilitate şi prefezabilitate, realizarea de materiale publicitare, implementarea sistemelor de siguranţă alimentară, instruirea personalului propriu, achiziţionarea de terenuri şi utilaje.
Conform adjunctului DADR, specialiştii vor demara activităţi de informare a producătorilor agricoli după apariţia în Monitorul Oficial a legilor care vor reglementa acest proces.
Organizarea cultivatorilor în grupuri este considerată un pas benefic în vederea apărării intereselor micilor producători.
Ionel Ivaşcu
