CARANSEBEȘ – Cele două obiective fac parte din strategia Primăriei Caransebeș de a închide cercul modernizării infrastructurii educaționale din municipiu!
Primăria Caransebeș a depus la ADR Vest proiectul prin care speră să obțină 2,5 milioane de euro pentru o nouă grădiniță, cu 130 de locuri, care va fi ridicată în locul actualei grădinițe germane care funcționează într-un vechi imobil pe strada Calea Severinului, colț cu Zlagnei. „Joi (15 ianuarie-n.r.) am depus spre finanțare proiectul noii grădinițe care ar trebui să fie, nu spun că va fi că nu am această certitudine, pe amplasamentul actualei grădinițe germane din strada Zlagnei, prin demolarea acestei clădiri și refacerea cu un proiect foarte frumos, foarte modern. Acolo este singurul loc care ne permitea să facem această construcție. Există întotdeauna un risc când depui un proiect, poate să fie sau să nu fie aprobat. E vorba de 2,5 milioane de euro, cu maxim 130 de locuri pentru preșcolarii din Caransebeș. Am ținut foarte mult să realizăm acest proiect pentru că, în momentul de față, o singură grădiniță din Caransebeș este conformă cu cerințele pentru această grupă de vârstă, Grădinița PP4 de la Nord, pe care am și modernizat-o și dotat-o de curând. Ne-am mai dori o grădiniță nouă care să adune sub umbrela ei copii din mai multe grădinițe care sunt răspândite la ora actuală prin oraș, în clădiri neconforme, care nu asigură condițiile necesare.”, a explicat primarul Felix Borcean.
Potrivit acestuia, modernizarea întregii infrastructuri educaționale din Caransebeș face parte din strategia de a ține tinerii în municipiu: „Pe lângă ciclul gimnazial sau liceal modernizat, pentru că urmează să fie finalizate Licele Dacia, Decebal și fostul internat școlar de la Traian Doda, să avem și această verigă lipsă, grădinița. O să avem creșă modernă, două grădinițe moderne și frumoase, dacă se aprobă acest proiect, și atunci închidem acest cerc al infrastructurii educaționale.”
Și pentru că a amintit de creșa nouă din Racovița, realizată prin CNI, primarul Caransebeșului s-a declarat optimist că în această primăvară proiectul va fi finalizat. „Creșa de pe Racovița este aproape finalizată, eu am speranța că în luna martie, dacă nu chiar mai repede, vom avea inaugurarea ei.”, a mai spus Felix Borcean despre construcția în valoare de peste 12 milioane de lei, cu o capacitate de 70 de locuri.
JCS-N.C.
