REȘIȚA – Terenul sintetic acoperit din Valea Domanului a fost inaugurat de foștii fotbaliști cu care Reșița a făcut performanță în fotbalul românesc! Pe noul balon se vor pregăti grupele de juniori, iar acest teren a fost inaugurat cu o partidă între foști fotbaliști de la CSM Reșița și Gloria Reșița!
CARANSEBEȘ – Proiectul tău de construcție începe anul acesta pe data de 16 martie când se deschide primul magazin de bricolaj din viitoarea rețea de magazine REMBKA care își așteaptă viitorii clienți cu cele mai competitive prețuri.
REȘIȚA – Nocturna de pe terenul sintetic din Valea Domanului a fost inaugurată aseară, marți, 19 octombrie, în prezența primarului Ioan Popa, a lui Dan Alexa, antrenorul echipei CSM Reșița, dar și în prezența a câtorva sute de copii de la club!
VALEA ALMĂJULUI – Asociația Acasă în Banat şi Primăria Eftimie Murgu inaugurează duminică, 19 septembrie 2021, de la ora 11, Traseul morilor de la Rudăria. Traseul a fost realizat prin munca voluntarilor și cuprinde toate cele 22 de mori din localitate, care vor putea fi vizitate de acum înainte și de turiști!
SLATINA NERA – La eveniment sunt aşteptaţi miniştrii Vela, Tătaru şi Ştefan, dar este posibilă şi prezenţa premierului Orban!