Caraş-Severin, Romania

Preşedintele Comisiei de Industrii din
Camera Deputaţilor
, Iulian
Iancu
, susţine că
Guvernul a aprobat în luna
noiembrie două acte adiţionale secrete la
Hotărârea prin care compania
Sterling
, prin Midia Resources
SRL
, a primit drept de exploatare asupra a
două zăcăminte de gaze
libere
, Doina şi Ana, care în
prezent sunt în curs de evaluare urmând
să se facă lucrările de dezvoltare.
Potrivit directorului general adjunct din cadrul
ANRM Mihai German, Midia
Resources
ar urma să devină al
treilea mare producător de gaze din
România cu o producţie de 1
miliard de metri cubi de gaze pe an, ceea ce ar
însemna 10% din piaţă.


“Trebuie să spun că există o umbră
severă de îndoială cu privire la
drepturile statului român cu privire la
exploatarea acestui platou continental, a resurselor
minerale importante care există acolo. De aceea,
cred că este obligaţia Guvernului, ca,
neîntârziat, să se facă
lumină cu privire la aceste concesionări
secrete, care au fost făcute în mod suspect,
la final de mandat al GuvernuluiTăriceanu. Mi se pare nefiresc ca
pe 12 noiembrie să poţi să intri
în drepturile de concesionare şi
licenţiere pe termen lung a unor importante
zăcăminte”, a declarat Geoană, în
cadrul unei conferinţe de presă
susţinute pe AeroportulInternaţional Cluj-Napoca.

Preşedintele PSD a mai spus
că acest contract nu se justifică, cu
atât mai mult cu cât Curtea de la Haga nu
se pronunţase încă în procesul cu
Ucraina, însă s-a
arătat convins că, în curând, se
va face lumină în acest caz. “Sunt convins
că instituţiile statului vor face lumină
faţă de acest subiect. Nu vreau să
mă antepronunţ, pentru că trebuie
să aşteptăm ca instituţiile
statului să verifice această concesionare,
dar ceva care nu miroase a lucru corect pare să
fie aici, şi cred că este obligaţia
noastră să înlăturăm orice
fel de suspiciune. Dacă există un element de
dubiu, Guvernul are obligaţia să
înceteze această operaţiune şi
să dea statului român, evident de o
manieră neostentativă în relaţia
cu Ucraina, toate atuurile de natură
economică pe care decizia de la Haga le-a acordat
României“, a mai afirmat
Geoană.


În opinia liderului
social-democrat
, decizia de la
Haga
a modificat de facto graniţa
Uniunii Europene
şi dă posibilitatea
României să intre
într-o “fază de dezvoltare armonioasă a
relaţiilor bileterale cu
Ucraina
“.

Preşedintele Senatului,
Mircea Geoană a venit la
Cluj Napoca pentru a participa la
lansarea candidatului PSD la Primăria
Cluj-Napoca
, Teodor
Pop
Puşcaş.
Geoană a venit însoţit de
miniştrii Cristian Diaconescu
şi NicolaeNemirschi.


Tot în cadrul conferinţei de presă de
miercuri, Geoană şi-a arătat convingerea
că şeful de la Departamentul de
Afaceri Externe
, Vasile
Puşcaş
, va primi rangul de ministru.


O firmă a primit dreptul de exploatare
maritimă a rezervelor de petrol şi gaze,
înainte de decizia de la Haga.