Acesta prevede asigurarea unui climat corespunzător în judeţ, pentru întreaga perioadă de iarnă. „Se doreşte realizarea unui parteneriat real între serviciile publice deconcentrate, conducerile unor instituţii, complexe turistice şi organizaţii neguvernamentale, în vederea cunoaşterii situaţiilor operative, pentru rezolvarea în comun a unor probleme ce pot leza interesele cetăţenilor“, a afirmat prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea.
Acelaşi plan de măsuri prevede asigurarea capacităţii optime de acţiune şi intervenţie pentru îndeplinirea misiunilor specifice situaţiilor de urgenţă, generate de incendii sau alte dezastre, căderi masive de zăpadă, precum şi limitarea şi înlăturarea efectelor acestora prin intervenţii operative.
„Printre cele peste 30 de măsuri specifice, prevăzute în plan, se regăseşte şi transmiterea mesajelor de înştiinţare către autorităţile publice, instituţii, agenţi economici şi comitete locale pentru situaţii de urgenţă, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în prognozele şi avertizările meteorologice transmise de instituţiile de specialitate“, a precizat, la rândul său, Titus Susan, inspector şef al ISU „Semenic“.
Anca Preda
