REŞIŢA – Luni dimineaţă, o bătrână, în vârstă de 84 de ani, a fost găsită moartă în propria casă. Femeia locuia singură într-o garsonieră situată la etajul IV, în blocul 22 A, de pe Bd-ul Republicii din cartierul Govândari.
Alertaţi de vecini, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Ambulanţă şi unul de pompieri, care au forţat uşa. Aceştia au găsit-o pe bătrână cu faţa în jos, căzută între canapea şi masa din bucătărie, în stare avansată de putrefacţie.
Vecinii care au anunţat în această dimineaţă poliţia spun că femeia locuia singură. Deşi aceasta avea şi un fiu, singura care mai trece pe la ea, din când în când, era o prietenă. Potrivit vecinilor, bătrâna nu a mai fost văzută de aproape o săptămână. Necropsia va stabili cauza decesului.
