REŞIŢA – Şi în acest an, voluntarii Centrului de Tineret Mansarda vor organiza Free Ocico, un eveniment social ce face parte din programul Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2024!
A devenit deja o tradiţie ca, în luna mai, tinerii de la Centrul Mansarda să marcheze Săptămâna Naţională a Voluntariatului cu o acţiune care a „prins“: Free Ocico. Evenimentul va avea loc marţi, 14 mai, începând cu orele 18, în curtea Centrului de Tineret Mansarda de pe strada Pictor Andreescu nr. 20.
„La Free Ocico, poți să aduci lucrurile pe care nu le mai folosești și pe care vrei să le dai la schimb, în număr de maxim 15. Pot fi haine, obiecte casnice, jucării, pantofi, bijuterii și orice altceva îți vine în minte. Sunt binevenite plantele în ghiveci și, cel mai important, cărţile. Scopul este să aduci lucruri pe care alții le-ar putea folosi, iar dacă găsești ceva care îți place printre obiectele donate, poți să-l iei fără probleme. Lucrurile care rămân vor fi donate ulterior unui magazin caritabil. În timp ce ne bucurăm de o limonadă și socializăm, avem ocazia să facem ordine în dulapuri și în casă, renunțând la ce nu ne mai trebuie. Prin participare, ajutăm și pe cei mai puțin norocoși să primească lucruri de care au nevoie, în timp ce facem loc pentru unele noi în viața noastră. Evenimentul face parte din programul Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2024 și suntem încântați să avem oportunitatea de a contribui la comunitatea noastră în acest mod.“, au precizat cei de la Centrul de Tineret Mansarda.
JCS-Nicoleta Moraru
FOTO: Bella & Flo Photographers