Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – De aceea, administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița (PNCNB) trage semnalul asupra acestor practici. Aspect subliniat recent și de Sorin Bunda, responsabilul cu regenerarea în cadrul Direcției Silvice (DS)!

„În iarba uscată există viață și e păcat să o distrugem!”, afirma specialistul DS, fiind în asentimentul lt. Izabela Ciocoi din partea ISU care, de asemenea, atenționa asupra practicii care anul trecut a afectat 87 de hectare de fond forestier. PNCNB, prin reprezentantul WWF, Cristina Curelea, arată clar ce înseamnă viața ascunsă în iarba moartă de pe câmpuri. Pentru că focul distruge vegetația permanentă, deschizând astfel calea spre șiroiri, eroziuni, inundații și incendii. De asemenea, viețuitoarele sunt fie ucise, fie le sunt distruse habitatele, „invitând” astfel animalele de pradă spre gospodăriile oamenilor a căror sănătate poate fi afectată de fumul produs de incendii. „Conform legislației în vigoare, personalul administrației parcului poate sancționa cu amendă cuprinsă între 2.000 și 5.000 lei persoanele care pornesc incendii de vegetație uscată pe teritoriul parcului!”, aflăm de la Cristina Curelea.

Sancțiunile însă nu se opresc aici, întrucât PNCNB nu va ezita să anunțe Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) despre cazuri de incendiere a vegetației uscate. APIA poate arde la buzunar pentru orice teren afectat de incendiere premeditată. Asta deoarece, conform normelor sale, APIA poate să reducă plăţile sau să excludă de la plată una sau mai multe scheme de sprijin accesate de către proprietari în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea. Măsura poate fi luată pentru unul sau mai mulți ani, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale care au împiedicat respectarea acestor norme. „Din păcate, odată cu primăvara începe și sezonul incendiilor de vegetație uscată. Tragem un semnal de alarmă în această privință, cu speranța că oamenii vor realiza răul pe care îl fac speciilor, habitatelor și semenilor lor. Rugăm pe toți cei care consideră incendierea vegetației uscate o practică acceptabilă să renunțe la această modalitate de curățare a terenurilor. Asta pentru binele tuturor, oameni, specii, habitate sau, de ce nu, măcar pentru a nu fi sancționați financiar!”, încheie Cristina Curelea.

PNCNB cuprinde valori naturale și culturale, iar în iunie 2017 peste 4.200 hectare de pădure seculară de fag de pe teritoriul parcului au fost introduse în patrimoniul natural UNESCO. Suprafața parcului este un cadru prielnic pentru numeroase specii de insecte, păsări și diverse mamifere. Nu însă și pentru foc!

JCS-Ionel Ivașcu