Caraş-Severin, Romania

„Flori de hârtie” este un dialog al singurătăţii: o femeie în jurul vârstei de patruzeci de ani acceptă ajutorul unui tânăr vagabond. Îl aduce la ea acasă, iar relaţia ce se naşte din această întâlnire va fi marcată de o serie întreagă de trăiri contradictorii. Atât femeia, cât şi bărbatul tânjesc după apropiere. Au loc schimburi de replici, fără a se ajunge însă la un dialog real.

Spectacolul aduce în prim-plan dificultatea de a relaţiona cu semenii într-o lume în care limbajul şi-a pierdut funcţia comunicaţională. Dramaturg contemporan de origine chiliană Egon Wolff se numără printre autorii de marcă ai spaţiului latino-american. Piesele sale sunt jucate în întreaga lume, fiind distinse cu premii de prestigiu. Montarea TGST constituie premiera pe ţară a piesei Flori de hârtie.

În spectacol evoluează actorii Isolde Cobeţ şi Andrei Hansel, scenografia îi aparţine lui George Petre, iar regia este semnată de Sütő Udvari András. Spectacolul se traduce la cască în limba română.

Sanda Lupean