REŞIŢA – Zilele acestea, la Reşiţa se celebrează diversitatea lingvistică şi multiculturalitatea, dialogul între culturi şi creativitatea interculturală, toate sub genericul Zilelor Francofoniei. Mai exact, este vorba despre o serie de acţiuni dedicate culturii şi limbii franceze, adresate deopotrivă tinerilor şi adulţilor.
Organizatori sunt Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ şi Asociaţia de Prietenie Caraş-Severin – Franţa, cu sprijinul Asociaţiei de Prietenie Caen-Calvados-Roumanie, Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Primăriei Reşiţa, Institutului Cultural Francez din Timişoara şi Universităţii „Eftimie Murgu“.
Deschiderea a avut loc, luni după-amiaza, în sala de spectacole a Teatrului de Vest, printre invitaţi numărându-se şi prieteni mai vechi ai Bibliotecii judeţene, o delegaţie franceză din oraşul Caen – din regiunea franceză Calvados (Normandia). Cu acest prilej au fost premiate cele mai reuşite creaţii literare primite în cadrul concursului „Dix moi dix mots“ (Spune-mi zece cuvinte), organizat de Biblioteca judeţeană în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin.
În total, au fost acordate cinci premii (Daina Ghita – locul I, Andreea Cristina Avram şi Iris Mănescu – locul II, Mădălina Mihaela Darie şi Larisa Roberta Cata – locul III) şi mai multe menţiuni. Printre cei opt elevi care au obţinut menţiuni în cadrul concursului de creaţii literare s-a aflat şi Alice Maria Balea, cu lucrarea „Dragoste la prima vedere“. Elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Generală nr. 9 din Reşiţa, pregătită de profesoara Dana Gosta, Alice ne-a declarat emoţionată: „Studiez limba franceză de trei ani şi mă bucură foarte mult acest rezultat, care mă motivează pe viitor“. După premierea elevilor, publicul a vizionat filmul francez „Mon oncle“ („Unchiul meu“), regizat de Jacques Tati.
Zilele Francofoniei au continuat şi marţi. Dimineaţă au avut loc ateliere de origami pentru elevi, desfăşurate în cadrul Secţiei franceze a Bibliotecii judeţene, iar după-amiaza a fost prezentată piesa de teatru „Le Cimetiere Joyeux de Săpînţa“, o cronică a satului, după epitafurile din „Cimitirul vesel“ de la Săpînţa. Spectacolul a fost pus în scenă de o trupă de actori francezi amatori, sub conducerea regizoarei Francoise Labrusse.
Manifestările dedicate culturii franceze se vor încheia astăzi, la sediul Secţiei franceze a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“, cu un moment dedicat poeziei, susţinut de poetul Hughes Labrusse, care este şi preşedintele Asociaţiei Caen-Calvados-Roumanie.
Roxana Bălan Nafiru