Caraş-Severin, Romania


Este vorba de un set de concerte început în
septembrie 2008, în colaborare cu Liceul de
artă „Sabin Dragoi”, prin care se
încearca revigorarea vechii tradiţii a
cântatului în familie. „Mai demult,
ca şi acum de altfel, muzicienii
profesionişti  îşi
îndrumă copii înspre educaţia
muzicală.


Astfel seara de recital a fost susţinută de
membri ai filarmonicii şi de familiile lor. Noi
încercăm prin aceste concerte, un fel de
«zile ale porţilor deschise» 
în instituţiile muzicale din Arad, care au
ca scop invitarea a unui public cât mai numeros
la toate evenimentele muzicale”, ne-a declarat
Rodica Talmaciu, directoarul instituţiei.
Între gazdele serii au mai fost  actorul
Zoltan Lovas şi Silvia Demian, directoarul
Liceului de Artă „S. Dragoi”, care au
ţinut să încheie seara invitând
toată sala la dans.

V.A.